Internship Guvernul României

Posted on Posted in Anunțuri, Studenți

ANUNȚ

 

În perioada 16 iulie – 14 septembrie 2018, sub egida Centenarului Marii Uniri de la 1918, se va desfășura cea de-a șasea ediție a Programului Oficial de Internship al Guvernului României, ce oferă studenților și tinerilor oportunitatea de a participa în programe de internship în cadrul structurilor Guvernului României, al ministerelor, al instituțiilor și al autorităților publice din România.

Ediția din acest an va include un număr de 200 de locuri disponibile în instituțiile mai sus menționate, programul fiind destinat tinerilor români cu vârsta maximă de 25 de ani de la începerea stagiului de practică, studenți sau absolvenți ai unei universități din România ori din afara țării.

Se oferă astfel tinerilor posibilitatea de a se acomoda cu modul de lucru al administrației publice centrale și de a se implica în proiecte ce le vor oferi oportunitatea de a pune în practică cunoștințele dobândite în cursul anilor de studiu.

Stagiarii vor putea participa la discuții și întâlniri de lucru cu miniștri, secretari de stat, specialiști în diferite domenii de competență, training-uri și workshop-uri tematice.

 

Înscrierile se fac online, până la data de 14 mai 2018, iar formularul de înscriere este disponibil la adresa: http://internship.gov.ro/register.

 

Pe perioada stagiului de practică, internii vor beneficia de o bursă lunară de 1000 de lei, iar la finalul perioadei de internship vor primi un certificat din partea Guvernului României și, la cerere, o scrisoare de recomandare din partea tutorilor.

Calendarul de organizare și desfășurare a ediției:

  • 19 aprilie – 14 mai – depunerea candidaturilor online:
  • 14 mai – 3 iunie: evaluarea candidaturilor;
  • 4 iunie – 22 iunie: interviuri online;
  • 29 iunie: anunțarea rezultatelor;
  • 16 iulie: deschiderea Programului de internship;
  • 14 septembrie: închiderea Programului de internship.

Pentru mai multe detalii, contact:

Biroul de presă al Guvernului: presa@gov.ro

Telefon: +40741252555

Website; http://www.gov.ro/, Facebook: http://www.facebook.com/guv.ro